Orheiul vechi

 Orheiul Vechi este amplasat in valea raului Raut, un afluent de dreapta al Nistrului, intre satele Trebujeni si Butuceni, raionul Orhei, la distanta de 60 km spre nord-est de la orasul Chisinau, intr-o zona istorico-geografica bine delimitata, vestita si constientizata de catre autohtoni din timpurile stravechi drept Codrii Orheiului sau Tara Orheiului - care reprezenta in vremurile istorice o unitate teritorial-administrativa distincta ce se includea perfect in sirul multiplelor tari medievale romanesti din imensul spatiu carpato-nistrean. La Orheiul Vechi natura si civilizatia umana s-au impletit organic, formand un tablou perfect al lucrarilor lor milenare.

Numele rezervatiei arheologice si, respectiv, cel al complexului muzeal, provine de la denumirea unei localitati istorice, orasul medieval Orhei, care a existat pe aceste meleaguri in sec.XV-XVI, denumire evoluata in Orheiul Vechi, dupa parasirea asezarii date si intemeierea in alt loc a unui oras nou, cu acelasi nume, perpetuata pana la etapa actuala.

Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezinta un sistem de monumente istorice si landsafturi naturale amplasate pe promontoriile meandrice, formate de albia sinusoidala a Rautului intre satele Trebujeni si Butuceni. Din cadrul complexului Orheiul Vechi fac parte doua promontorii gigantice (Pestere si Butuceni), la care se alatura alte trei promontorii adiacente (Potarca, Selitra si Scoc) amplasate in lant de la nord spre sud .

Promontoriul central sau locul propriu-zis al Orheiului medieval si al altor situri arheologice din diferite epoci istorice cu o arhitectura reprezentativa, valuri de pamant, citadele, complexe din piatra, poarta denumirea de Pestere, nume provenit de la multiplele pestere sapate in malul de vizavi al Rautului. Promontoriul are o forma ovala neregulata, orientat de la vest spre est, cu lungimea de 2000m, latimea maximala de 700m este inconjurat din trei parti (nord, est si sud) de apa Rautului, adunata intr-un canion foarte adanc, sapat in straturile de calcar sarmatian (de circa 16-18 milioane ani vechime), cu maluri stancoase si priporoase, cu o inaltime de pana la 100-120m, constituind o adevarata fortareata naturala. Unica cale de acces in spatiul respectiv la etapa actuala ca si in vremurile istorice se gaseste la vest, in locul unde albia raului, dupa o intorsatura lenta spre nord, se apropie foarte mult de un segment al canionului deja parcurs, ingustand substantial talpa promontonului (pana la 100m in latime), care datorita malurilor abrupte dinspre nord si sud reprezinta unica punte de legatura directa cu interiorul teritoriului nominalizat. Partea de nord a promontoriului esteinalta, reprezentand o culme de deal cu marginea priporoasa si inaccesibila, care spre est si spre sud coboara in panta, trecand usorin lunca raului, strajuita din aceleasi parti de versantele stancoase ale promontoriului Butuceni, aflate vizavi, pe malul opus al Rautului. La etapa actuala, pro-montoriul Pestere, in sectorul de nord, de-a lungul malului sau abrupt, este traversat de soseaua Branesti-Trebujeni, care patrunde aici dinspre vest, prin aceeasi poarta de acces apromontoriului, poarta folosita de catre oamenii locului de zeci de mii de ani. Soseauaintretaie teritoriul promontoriului de la vest spre est, coborand treptat spre podul din beton armat din preajma de est a satului Trebujeni. Din partea centrala a promontoriului, de la soseaua descrisa, se desprinde o mladita de drum care co-boara la vale spre Raut, apoi face o intorsatura spre vest, ajungand la un alt pod contemporan, tot din beton annat, aflat peste Raut la capatul de vest al promontorilui Butuceni si al satului cu acelasi nume.

Promontoriul Butuceni completeaza esential landsaftul si peisajul Orheiului Vechi. Este situat la sud de promontoriul Pestere, reprezentand impreuna un complex integru, care armonizeaza din toate punctele de vedere. Promontoriul Butuceni are un aspect geologic extraordinar, cu zeci de plasturi calcaroase insiruite perfect orizontal, o multime de pesteri spatioase si grote mai mici, sapate m peretii stancosi. Pe de alta parte, promontoriul este minunat si din punct de vederi al peisajului sau unical, izului arheologic evident, care denota la fiecare pas fortificatii antice din pamant si piatra, complexe rupestre sacrale subterane, alte vestigii stravechi care impresioneaza si coplesesc pe orice vizitator care vine la Orheiul Vechi, lasandu-i o amintire extraordinara despre locurile vazute. Promontoriul Butucem are o forma alungita de 3000m, o latime de la 300m in extremitatea de nord-est pana la 15 m in partea sa de mijloc, fiind orientat de la est spre vest, cu o pronuntata curbura spre nord-vest in partea apuseana. Promontoriul Butuceni, la fel ca si promontoriul Pestere, reprezinta o fortareata naturala evidenta. Dinspre nord, acesta din urma, este aparat de malul aproape vertical al Rautului, dinspre vest si sud este strajuit de malul inaccesibil de vizavi al Rautului, la fel de priporos, dar mult mai inalt, iar dinspre sud-est si est - de marginea stancoasa la fel de priporoasa a promontoriului din preajma satului vecin Morovaia. Calea de acces in interiorul fortaretei naturale de pe promontoriul Butuceni se gasea la capatul lui de nord-est, mai exact in partea de nord a acestui sector, unde exista o trecatoare cu latimea de 200 m, strajuita dinspre est si vest de canionul Rautului din preajma satului Trebujeni, in primul caz, si de canionul unui afluent de stanga al Rautului din preajma satului Morovaia, in cel de-al doilea caz. Partea superioara a promontoriului Butuceni are un aspect relativ orizontal, dar cu inclinare in trepte spre vest. In partea centrala a promontoriului este amplasata o biserica crestina de rit ortodox cu hramul Sfanta Maria, construita in anul 1904, care se impune ca o dominanta in zona Orheiului Vechi, dandu-i complexului arheologic un aspect pe cat de sobru, pe atat de misterios. In prezent, ca si in vechime, promontoriul este traversat de la est spre vest de un drum, care vine din partea accesibila spre cea centrala si de vest. in partea centrala a promontoriului, de la drumul mentionat, coboara o cale laterala foarte abrupta, care duce in interiorul satului Butuceni, aflat la talpa promontoriului, in partea lui de sud, in preajma luncii Rautului.

La nord de Orheiul Vechi, la distanta de circa 1.5-3.0 km, se gasesc alte trei promontorii, la fel de frumoase si interesante din punct de vedere al reliefalui si monumentelor arheologice din cadrul lor ca si primele doua despre care am vorbit. Unul din ele, este amplasat in dreapta Rautului (Potarca), iar celelalte doua pe malul stang (Selitra si Scoc). La sud de promontoriul Butuceni, chiar in fata lui, se afla Ruptura Bacotei cu promontoriul Chiliilor, un mal priporos - splendid monument geologic plin si el de vestigii arheologice. Aceste promontorii completeaza in mod substantial imaginea complexului arheologic al Orheiului Vechi, aducand cu sine elemente noi de ordin peisagistic, natural, in general, si istorico-cultural in special. Zona Orheiului Vechi din cele mai vechi timpuri beneficiaza din plin de conditii favorabile pentru gospodaria agricola, diferite indeletniciri auxiliare si relatii comerciale: pamanturi manoase din cernoziom, bune pentru o agricultura intensiva; pasuni bogate in stare sa hraneasca turme imense de bovine si ovicaprine; paduri seculare cu lemn de calitate; piatra de calcar buna pentru constructie; argila de diferite tipuri buna pentru constructie si confectionarea ceramicii; apa curgatoare navigabila cu peste din belsug, o vecinatate de doar 7 km cu Nistru - cel mai mare rau de la rasarit de Carpati etc.

Aceste bogatii si prioritati evidente, ca si caracterul fortificat al reliefului, au fost observate de catre oameni din cele mai vechi timpuri, care totdeauna s-au straduit sa foloseasca avantajele nominalizate pentru organizarea unei vieti cotidiene perpetue in tinutul dat. Toate acestea luate in ansamblu au determinat caracterul permanent al habitatului uman din regiunea Orheiului Vechi, incepand din vremurile preistorice, care cu unele mici intreruperi a continuat pana in perioada medievala tarzie si etapa contemporana.

Complexul arheologic Orheiul Vechi este mentionat de catre oamenii de cultura incepand cu sec. XVIII. Printre personalitatile ilustre care au atras atentia asupra antichitatilor de la Orheiul Vechi se enumara marele carturar si om de stiinta Dimitrie Cantemir, poetul Constantin Stamati etc. Dar identificarea ruinelor de langa satele Trebujeni si Butuceni cu orasul medieval Orhei a fost facuta pentru prima data de catre istoricul Vladimir Kurdinovskii, care pe la 1906 sublinia, ...anume in locul acesta, unde Rautul coteste brusc de la Trebujeni spre Butuceni, a fost asezat Orheiul... Din anul 1947 sub conducerea lui Gheorghe Smirnov in cadrul complexului Orheiul Vechi au fost initiate sapaturi arheologice care prin efortul mai multor cercetatori au continuat decenii in sir, inclusiv la etapa actuala.

In rezultatul studiilor arheologice a fost stabilit ca in cadrul complexului arheologic Orheiul Vechi sunt semnalate clar straturi culturale din toate epocile istorice cunoscute pe teritoriul dintre Nistru si Prut: epoca de piatra (30-20 mii ani a.Chr.); epoca pietrei si aramei - eneolitic (mil.IV-III a.Chr.); epoca bronzului(mil.II a.Chr.); perioada de tranzitie la epoca fierului (sec.XII-X a.Chr.); epoca fierului timpuriu (sec.VIII-I a.Chr.); epoca antica tarzie (sec.III-IV p.Chr.); epoca medievala timpurie (sec.V-XIII) si epoca medievala tarzie (sec.XIV-XVII). Printre aceste vestigii arheologice la etapa actuala putem evidentia, cel putin 8 asezari nefortificate (30-20 mii a.Chr., mil.IV-III a. Chr, mil.II a.Chr, sec.XII-X a Chr, sec.VIII-HI a.Chr., sec.II-I a-Chr., sec.III-IV p.Chr., sec.V-XIII), 5 necropole (sec.II-I a.Chr., sec.X-XI, sec.XIV, sec.XV, sec.XVI), 6 sisteme distincte fortificate sub forma unor valuri de pamant (sec.IV-III a.Chr. si sec.XIV-XVI), o citadela din pamant si lemn (sec.VI-III a.Chr.), o citadela din pamant (sec.XII-XIV p.Chr.), o citadela din piatra (sec.XIV-XVI) si 2 orase vechi (Sehr al-Jedid, sec.XIV si Orheiul Vechi, sec.XV-XVI). La cele mentionate vom adauga 4 cetati din piatra si pamant de pe promontoriile adiacente din sec.IV-III a.Chr. (Trehujem-Potarca, Trebujeni-Scoc, Trebujeni-Selitra, Mascauti-Cetatuie). Toate acestea, impreuna, constituie ansamblul definit complexul arheologic Orheiul Vechi.